România este țara cea mai afectată de poluarea provenită de la cele 16 termocentrale pe cărbune învechite de la țările vecine dar care nu sunt membre în Uniunea Europeană.
Mulți s-au grăbit și se grăbesc să cânte prohodul motoarelor diesel pe motive de poluare. Dar realitatea nu este chiar așa. Într-un recent EcoTest ADAC (Automobil Clubul German), echipamentul sensibil de măsurare abia a reuşit să detecteze vreo emisie de NOx în unele cazuri.
Curtea Europeană de Justiție a trimis luni Ministerului Mediului un document prin care înștiințează autoritățile române că a început procesul intentat de Comisia Europeană în luna mai pentru că statul român nu rezolvă problema poluării din București.
Interdicții de trafic şi o dezbatere isterică despre poluare cu particule fine. Iată ingredientele necesare distrugerii unui domeniu cheie şi poate şi a libertăţii individuale. Dorim acest lucru? Nu, spune Henrik Böhme.
Giganții Coca-Cola, Pepsi și Nestle au ajuns în topul companiilor care poluează cu deșeuri plastice. Cele trei firme sunt considerate printre primele clasate la deșeurile de plastic culese din oceane, la nivel global, potrivit datelor organizației „Eliberarea de plastic”.