Lucian Bode a precizat că în primele patru luni ale acestui an au fost operate în cadrul Poliţiei, Jandarmeriei şi Poliţiei de Frontieră peste 250 de împuterniciri, iar pentru a rezolva problema resursei umane în Ministerul Afacerilor Interne este nevoie de stabilitate.
Premierul Florin Cîţu a subliniat marţi că este important să fie adoptat cât mai repede un buget al Capitalei, menţionând că nu vor fi susţinute de la bugetul naţional întârzieri care să ducă la incapacităţi de plată.
Prim-ministrul Florin Cîţu îi îndeamnă pe jurnalişti, de Ziua Libertăţii Presei, să fie în continuare parteneri în efortul informării corecte şi al responsabilizării românilor de a se vaccina în număr cât mai mare.
Premierul Florin Cîțu a declarat că are în vedere reorganizarea unor ministere, în perioada următoare, pentru a menține plafonul de salarii la un nivel controlat.
Premierul Florin Cîţu a afirmat, despre actul adiţional la acordul de guvernare semnat marţi seara, că acesta e semnat de către preşedinţii de partide şi este diferit de actele guvernamentale.