Toți părinții își doresc un viitor de succes pentru copiii lor, iar unii dintre cei potenți financiar sunt dispunși să dea șpagă și sute de mii de euro pentru ca beizadelele lor să intre fără bătăi de cap la cele mai bune universități din lume, precum Yale, Stanford și UCLA.
Ucigașul în serie avea doar șapte ani când a comis prima crimă. El a continuat să ucidă, astfel că până la vârsta de opt ani a mai omorât trei persoane.
25 Decembrie 1989. Procesul soților Ceaușescu a avut loc chiar în ziua de Crăciun, în cazarma Târgoviște, unde fuseseră duși într-un transportor blindat al Armatei.
Judecătorii Tribunalului Călăraşi au dispus încetarea procesului penal faţă de cei 11 inculpaţi trimişi în judecată în urmă peste şapte ani în dosarul cunoscut sub denumirea ”Nana”, care viza retrocedarea frauduloasă a unor suprafeţe de teren în comuna Nana din judeţul Călăraşi.
Un fotbaist în vârstă de 26 de ani a fost condamnat la moarte cu executare după ce a susținut protestele împotriva regimului totalitar din Iran. fotbalistul a negat toate acuzațiile și a cerut ajutorul FIFA și FIFPRO.