Forțele ruse au început să acopere unele dintre avioanele lor de atac cu anvelope de mașină, ceea ce, potrivit experților, ar putea fi o încercare improvizată de a le proteja de atacurile dronelor ucrainene.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, luni, la Iaşi, că în această toamnă, la Bucureşti, vor avea loc mai multe consultări între reprezentanţii Guvernului şi cei ai Academiei Române pentru a stabili cotele de sacrificare a urşilor bruni.
Frații Tate, doi fanfaroni lăudăroși cu cetățenia celor două democrații puternice, Marea Britanie și SUA, conduc de aproape cinci ani o rețea de proxenetism dintr-o vilă buncăr situată în dormitorul de lux al Bucureștiului, Voluntari.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă afirmă, joi, că peste 5.000 de pompieri sunt pregătiţi să acţioneze, zilnic, pentru asigurarea protecţiei şi siguranţei cetăţenilor, de sărbătoarea Crăciunului.
Rusia a început să instaleze o "cupolă de protecție" peste depozitul de deșeuri nucleare de la centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Europa și una dintre cele mai mari zece centrale nucleare din lume.