Centrele pentru copiii instituționalizați sunt într-un amplu proces de închidere. Rareș Petru Achiriloaie, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții, a vorbit la Newsweek Report despre schimbările majore din acest sistem.
Dacă în anii 90 erau peste 200.000 de copii în grija statului, acum sunt puțin peste 39.000, iar condițiile în care trăiesc s-au schimbat radical.
De ce se închid centrele pentru copiii instituționalizați și unde sunt mutați aceștia
Newsweek Report: Cum funcționează programul de închidere al vechilor centre de copii instituționalizați și care este alternativa?
Rareș Pentru Achiriloaie, președintele ANPDCA: România a trecut printr-un amplu proces de reformă în ceea ce privește sistemul de protecție pentru copii.
Citește și: VIDEO Cât a contat bursa școlară pentru mamele minore și cum pot fi protejați copiii de abuzuri
Dacă în anii 90, început de 2000 încă aveam 200.000 de copii care se aflau în grija statului, astăzi au rămas aproximativ 39.100. Cifra, evident, variază de la de la lună la lună. În decembrie erau 39.133, spre exemplu.
Procesul acesta de reformă prin care am trecut, ca stat și ca instituții publice, a făcut trecerea de la acele mari centre de orfelinat pe care le știm de pe vremea lui Ceaușescu, cu leagăne care aveau chiar și 1000 de copii în unele zone, la un mediu mult mai apropiat de cel familial.
Citește și: 4.500 de copii vor avea acces asigurat la servicii sociale de sprijin. Anunțul Ministrului Familiei
După Revoluție au apărut niște imagini absolut înfiorătoare. Păreau ireale.
Așa este. O altă moștenire a vechiului sistem, dar am făcut pași concreți în acest sens. Să știți că în momentul de față România este chiar un model de bune practici în ceea ce privește procesul de dezinstituționalizare.
Ne-au abordat colegii din Grecia chiar luna trecută și au au ținut să le ținem o prezentare despre acest proces, pentru că urmează să facă și ei la fel.
Citește și: VIDEO Ce categorie de tineri primește 3000 de lei lunar până la vârsta de 26 de ani
Și Ucraina va trebui să treacă prin același proces în parcursul de aderare la UE.
Revenind, practic aproape s-au închis toate centrele mari de plasament din țară.
Mai avem în momentul acesta 52 de centre care au un plan de închidere și, dintre acestea, 51 ar trebui să se închide anul acesta. Pe de altă parte, nu mai sunt cazuri în care să avem sute de copii în aceste centre.
Media de copii pe aceste centre, care încă sunt deschise, e de 25 de copii, așadar un număr mult, mult mai mic.
Practic s-a făcut trecerea către un mediu care îl simulează mult mai bine pe cel familial. S-a făcut trecerea către apartamente în care sunt maxim șase copii, cu educatorul de serviciu care evident că-i are în grijă, și spre căsuțe de tip familial, cu o capacitate de 12 copii.
Am înțeles că ar fi o problemă cu copiii care au probleme neuropsihice grave, pentru că ei au nevoie de îngrijiri permanente, iar mulți dintre ei nu se pot deplasa. Ce se întâmplă în cazul lor?
Din păcate, avem în continuare destul de mulți copii cu dizabilități în sistemul de protecție specială.
Într-adevăr, este o situație nu tocmai ideală cu acești copii care sunt imobilizați la pat. În cazul lor, de principiu, trecerea s-a făcut către căsuțe și nu către apartamente de tip familial.
Practic, ideea ar fi să încercăm să-i integrăm pe toți în societate. de aceea se face trecerea ,inclusiv la copiii cu dizabilități, spre aceste căsuțe și apartamente.
Ei vor avea parte în continuare de personal calificat.
Însă era și un lucru bun la centrele în care stăteau înainte: copiii erau la etajul unu, spre exemplu, și la parter aveau toate facilitățile fizio, chineto și alte servicii care să-i ajute. Dar asta se va întâmpla și la căsuțele tip familial.
Majoritatea direcțiilor din țară s-au orientat către căsuțe de tip familial pentru acești copii și le-au grupat câte două, trei pe același teren, unde au, în continuare, totul integrat.
Ce s-a schimbat in cazul adopțiilor?
În opinia mea, procedura de adopție s-a simplificat recurent de-a lungul anilor, iar procesul este unul transparent.
Acum am implementat și Sistemul Informatic Național pentru Adopție (SINA), o platformă modernă prin care toți copiii adoptabili din sistem sunt centralizați.
Practic oricine poate să meargă la orice Direcție Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din țară să spună că vrea să înceapă procesul de adopție, să afle care-s pașii și apoi, după ce se împlinesc anumite condiții, poate să vadă pe platformă toți copiii care sunt spre adopție.
Marea problemă este cu părinții care au cerințe foarte specifice în ceea ce privește copilul pe care vor să-l adopte. Spre exemplu, acum, în sistemul de protecție sunt aproximativ 200 de copii mici, cu vârste între zero și 3 ani și avem 2000 de familii care vor copii mici.
Dintre acești 200 de copii, cam jumătate sunt cu dizabilități severe, grave, motiv pentru care au și fost abandonați la spital și au fost preluați în grija statului.
Evident că este o listă de așteptare destul de lungă pentru copii mici. Apoi, sunt foarte mulți frați în sistemul de protecție și mergem pe principiul că nu este în regulă să-i despărțim, să rupem familia și mai mult decât este deja.
Noi trebuie să pornim de la prezumția și realitatea că toți acești copii care intră în grija statului intră cu anumite traume, intră cu un a bagaj emoțional de multe ori foarte, foarte complex.
Adopția este un proces foarte complicat, dar din care familiile pot câștiga foarte mult la nivel empatic, la nivel uman. Și avem exemple de familii care au intrat foarte deschise în procesul de adopție.
Avem un caz în care din momentul în care au început procesul de adopție până au primit copilul acasă au trecut doar patru luni. Este vorba despre un caz cu doi frați, iar părinții adoptivi nu au avut nicio problem cu acest lucru, nu au avut cerințe speciale. Deci se se pot mișca lucrurile destul de de repede, atâta timp cât ești deschis.
Ce este garanția europeană pentru copii?
Garanția europeană pentru copii este o amplă inițiativă europeană prin care statele membre și-au asumat ca până în 2030 să scadă numărul copiilor aflați la risc de excluziune social, sărăcie cu 5 milioane. Din acest pachet de 5 milioane, noi ne-am asumat ca stat o cifră de 500.000, tot până în 2030.
Vorbim despre un plan de acțiune foarte bine detaliat până în 2030, pe care trebuie să-l parcurgem la nivel multisectorial. Vorbesc de educație, sănătate, muncă, noi ca autoritate.
Trebui să ne asigurăm că situația a 500.000 de copii cel puțin se îmbunătățește și nu se vor mai afla la risc de abandon școlar, de excluziune și de neintegrare. Vorbim de un pachet foarte mare și financiar.
În opinia mea, și cu toate datele pe care le avem, credem că este un obiectiv realizabil. Important este să să ne ținem de acel plan de acțiune și să îndeplinim target-urile.
E bine că avem și finanțare, putem lucra cu fonduri europene pentru această garanție și, din estimările noastre, va fi un total de 93 de miliarde de lei.
Într-adevăr, sunt mulți bani, dar dacă nici pe această direcție nu putem să să facem un efort și să ne implicăm financiar atât ca stat, cât și cu finanțare europeană, nu știu ce altceva putem prioritiza.
