PSD vine cu soluția pentru creșterea veniturilor de la 1 ianuarie. Majorarea salarială, completată de deduceri. PSD continuă să vină cu măsuri prin care să crească veniturile românilor.
Cristian Tudor Popescu, verdict despre Ciucă: A parat perfect „loviturile” lui Geoană și Ciolacu. Gazetarul spune că liderul PNL s-a desprins cu dibăcie de Klaus Iohannis și avionul lui superlux.
VIDEO Elisabeta LIpă, în mijlocul unui scandal. Ce s-a întâmplat de ziua eiUn videoclip cu juniorii de la Orșova recitându-i poezii a apărut în mediul online. Ulterior a fost șters.
Din 2020 și până astăzi numărul salariaţilor a crescut cu 6,6%, salariile medii nete s-au majorat cu 37%, iar salariul minim net cu 76%. Cel mai important avans a fost consemnat de la jumătatea anului trecut ca urmare a politicilor economice și salariale inițiate de PSD.
Noul lider al grupului PSD din Senat este, începând de luni, fostul ministru al Sănătății în guvernele Tudose și Grindeanu, Florian Bodog, care a preluat această funcţie după demisia senatorului Lucian Romaşcanu, potrivit Agerpres.