Atenţie, bugetari: veţi avea salariile vizibile pe site-urile instituţiilor. Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să publice de două ori pe an liste cu salariile.
Prim-ministrul britanic Rishi Sunak și-a publicat declarațiile fiscale personale, mult așteptate din Regatul Unit, care arată că a plătit 432.493 de lire sterline impozit într-un an, de peste 11 ori salariul mediu.
Ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" a fost publicată, luni seară, în Monitorul Oficial.
Sesizarea penală depusă la Parchet, de Corpul de Control al premierului Cîțu, ca urmare a verificărilor efectuate la Ministerul Sănătății în legătură cu modul în care a fost accesat Registrul Electronic Național de Vaccinare, i-a înfuriat pe liderii USR PLUS.
Florin Cîțu susține că n-a fost consultat de către ministrul Sănătății când au fost publicate detele despre vaccinare sau testări și că a aflat din presă că informațiile au fost făcute publice.