Romeo Albu, condamnat definitiv la şase ani de închisoare, în dosarul în care Curtea de Apel Bucureşti a decis o pedeapsă de 10 ani şi 8 luni pentru fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, a fost dat în urmărire naţională, ca și Oprescu, după ce nu a fost găsit acasă.
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită. Doctorul e, însă, de negăsit. Potrivit unor surse, acesta ar fi plecat din România în urmă cu două săptămâni. Poliția l-a dat în urmărire.
Constantin-Marius Maftei, fost director în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la un an şi şase luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.
Ahmed Sami El Bourkadi, principalul suspect al dublei crime de la Iași din luna decembrie, și-a dat foc în închisoare. Tânărul s-a autoincendiat în celula în care era încarcerat, iar acum se află în stare gravă.
Fostul ministru al Turismului a încercat în fel și chip să evite condițiile de detenție din România. A stat ascunsă prin Costa Rica și a încercat să ajungă în Grecia, unde, de altfel, dorește azil politic.