”În temeiul art.38, alin.1 şi alin.2 din noul Cod penal, raportat la art.39, alin.1, litera b din noul Cod penal, contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.523/9.XI.2018 a Tribunalului Giurgiu, din Dosarul nr.942/122/2017, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.572/A/25.VI.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, din Dosarul nr.942/122/2017 (2472/2019), pedepsele de 6 ani şi 9 luni închisoare, de 6 ani şi 6 luni închisoare, de 4 ani şi 6 luni închisoare şi de 2 ani închisoare, aplicate în această cauză, astfel că aplică pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 6 ani şi 9 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 5 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 9 luni închisoare”, se arată în decizia instanţei.
Citește și: Moștenitorul lui Nelu Iordache, un fante de Dorobanți
Instanţa i-a mai interzis lui Nelu Iordache dreptul de a fi ales în funcţii publice, de a ocupa o funcţie publică sau de a fi adminstrator al unei persoane juridice pe o perioadă de cinci ani.
Curtea de Apel a mai decis să deducă din pedeapsă reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu pe durata 1 decembrie 2012 – 28 august 2014.
Nelu Iordache este obligat să plătească 5,5 milioane de lei daune materiale către partea civilă S.C. „Elevolution Engenharia” S.A. (fostă S.C. „Monteadriano-Engenharia e Construcao” S.A.). De asemenea, este menţinut sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Nelu Iordache.
Citește și: Nelu Iordache, după ce a fost săltat de DNA direct din avion și audiat: Nu am dat mită
În aprilie 2013, Nelu Iordache, administratorul firmei Romstrade, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, de aproximativ 22 de kilometri, fiind acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune.
Iordache a fost acuzat de schimbarea destinaţiei fondurilor europene, în formă continuată (61 de acte materiale).
Potrivit DNA, Iordache a folosit suma de 31.519.960 de lei încasată de la CNADNR SA "pentru achitarea unor datorii restante ale societăţii Romstrade SRL, pentru a susţine societăţile din grupul de firme pe care Nelu Iordache le controla în mod direct sau prin persoane interpuse, precum şi în scop personal, după retragerea unor sume în numerar”.
Citește și: Nelu Iordache, patronul Blue Air, 12 ani şi 6 luni de închisoare pentru delapidarea companiei
De exemplu, Iordache ar fi folosit aceşti bani pentru achizitia de terenuri în localitatea Adunaţii Copăceni, după ce şi-a obligat o parte dintre angajaţi să semneze mai multe facturi false. "A platit taxe carte funciară şi impozit aferente achiziţionării unui teren în comuna Adunaţii Copăceni, precum şi pentru materiale, lucrări şi servicii de consultanţă şi transport necesare proiectului de construcţie a unui complex în comuna Adunaţii Copăceni", mai arată procurorii.
Nelu Iordache este în custodia poliţiştilor, urmând a fi încarcerat
"Având în vedere decizia instanţei, astăzi, 08.09. 2021, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale a pus în aplicare un mandat de executarea a pedepsei cu inchisoarea, emis pe numele unui bărbat de 54 de ani", a transmis Poliţia Capitalei, informează news.ro.
În martie anul acesta, Nelu Iordache a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 12,6 ani de închisoare, într-un dosar de evaziune fiscală prin înregistrarea unor achiziţii fictive de materiale de construcţii, decizia nefiind definitivă.
În 21 iulie anul acesta, el a fost ridicat de procurori din avion, de pe Aeropportul Otopeni, fiind apoi audiat mai multe ore la DNA, într-un dosar despre care a afirmat că este ”un dosar de la insolvenţă de la Romstrade, mai vechi, din 2017”.