Trei accidente au avut loc noaptea trecută în localitatea Livezile, județul Bistrița. Un bărbat a fost acroșat de o mașină pe trecerea de pietoni și a murit, un șofer s-a răsturnat cu duba și s-a făcut nevăzut iar un autoturism s-a înfipt în peretele unei case.
Un autoturism în care se aflau doi tineri a lovit, duminică după-amiaza, un cap de pod, s-a răsturnat pe partea carosabilă şi apoi a luat foc, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
Un adolescent de 16 ani din Bistriţa, care consumase canabis, s-a urcat duminică la volanul unei maşini, evident, fără permis, şi a produs un accident pe o stradă din municipiu, în urma căruia atât el, cât şi alţi trei tineri care îl însoţeau au fost răniţi.
Un autocar din Serbia a fost implicat duminică seara într-un accident în Bulgaria, pe autostrada Trakia, în care au fost răniţi mai mulți copii şi adulţi care se aflau la bord.
Cel puţin 35 de persoane au murit şi alte 45 au fost rănite într-un incendiu care a izbucnit în interiorul unei biserici din oraşul egiptean Giza, duminică, au declarat două surse din domeniul securităţii.