Deputatul Alexandru Muraru îl acuză pe ministru Transporturilor că a închiriat trenul regal pentru evenimente care nu ar trebui să se desfășoare nî incinta Trenului Regal.
Regele Charles al Marii Britanii a condus duminică, pentru prima dată în postura de monarh, ceremonia organizată la Londra cu prilejul Zilei Comemorării, depunând o coroană la cenotaful dedicat eroilor de război, după două minute de reculegere.
Retragerea Rusiei din Herson erodează încrederea în angajamentul și capacitatea lui Vladimir Putin de a-și îndeplini promisiunile privind războiul, afirmă Institutul pentru Studiul Războiului în cea mai recentă evaluare a conflictului din Ucraina.
Un bărbat a fost reţinut miercuri după ce a aruncat cu un ou în direcţia regelui Charles şi a soţiei sale, regina Camilla, în momentul sosirii acestora la un eveniment în nordul Angliei.
Multe persoane au aşteptat în Alba Iulia sosirea trenului regal cu care au călătorit până în oraşul în care în urmă cu 100 de ani a avut loc încoronarea Regelui Ferdinand şi Reginei Maria, Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, principele Radu şi principesa Sofia.