Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că numărul persoanelor care vor putea sta la o masă în interiorul restaurantelor va putea fi de şase, cu condiţia respectării regulilor de distanţare.
Deschiderea restaurantelor în interior de la 1 septembrie este considerată de către patronii din domeniu un gest firesc, care a fost amânat prea mult și care pentru mulți din industrie vine prea târziu. Funcționarea teraselor a permis numai supraviețuirea unora dintre afaceri.
Restaurantele - a căror activitate a fost oprită din luna martie - ar putea fi redeschise din 1 septembrie, "în anumite condiţii", a declarat luni seară, la Digi 24, premierul Ludovic Orban. El a spus că ar fi posibilă și redeschiderea teatrelor şi a cinematografelor.
Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, în urma unor controale făcute săptămâna aceasta la unităţi de alimentaţie publică de pe litoral, amenzi de 368.000 de lei.
O instanță din Thailanda i-a condamnat pe cei doi proprietari ai unui restaurant la câte 1.446 de ani de închisoare pentru fraudarea clienților.