Președintele României a semnat vineri numirea de noi membri în Consiliul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.
Ieri s-a dărâmat casa lui Brâncuși, cel refuzat de patru ori de Academia Română – ai auzit să iasă cineva, o declarație de regret, o soluție?
Poșta Română urmează să introducă, în sfârșit, posibilitatea plății cu cardul bancar la ghișeu. Serviciul va putea fi disponibil în 1.000 de oficii până la sfârșitul acestui an. Compania a semnat contractul cu UniCredit Bank.
Ministrul demisionar al Educației, Valentin Popa, susține că nu a ales să plece din funcție din cauza presiunilor lui Liviu Dragnea, ci pentru că i s-a părut inacceptabil modul cum se dorește predarea limbii române în clasele formate din elevi ai minorităților
Biblioteca Academiei Române va expune, vineri, patru manuscrise rare, socotite a fi unele dintre cele mai vechi texte româneşti, pentru a marca Ziua Limbii Române.