Putin învingător va înrola 1.000.000 de ucraineni și va ataca patru țări. Polonia și statele baltice vor fi în pericol imediat dacă Rusia va reuși să preia controlul asupra Ucrainei, avertizează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).
Pro-rușii din Moldova, avertisment pentru România: Referendumul pentru UE, prima formă pentru unire. Deputat fugar, Ilan Şor, apropiat al Kremlinului spune că referendumul privind aderarea Moldovei la UE este doar un pretex pentru o unire cu România.
Premierul Mercel Ciolacu, aflat într-o vizită de lucru la Doha, a afirmat în cadrul unei declarații comune cu omologul său,Şeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani, că „ Îmi doresc ca România să fie poarta de investiţii a statului Qatar în UE”.
O biserică fortificată din Transilvania, ce datează încă din anul 1504, stă să cadă. Turnul clopotniţă prezintă crăpături, iar din el se desprind cărămizi. Tavanul de deasupra altarului nu mai există, s-a prăbușit.
Propunerea lui Orban pentru problema care ține România afară din Schengen. Premierul ungar, Viktor Orbán, a subliniat necesitatea ca imigranții să nu intre în Uniunea Europeană până când cererile lor de azil nu sunt evaluate.