Statele membre ale UE au decis prelungirea cu şase luni, până pe 31 ianuarie 2023, a sancţiunilor împotriva unor sectoare ale economiei ruse, impuse iniţial în 2014 după anexarea Crimeii şi la care s-au adăugat noi pachete de sancţiuni după invadarea Ucrainei de către Rusia.
Autoritățile noastre fiscale au reușit performanța să pună dimineața câteva companii sub sancțiuni, pe motiv că se aflau sub controlul unor oligarhi ruși apropiați de Kremlin, iar seara, în aceeași zi, să revoce practic măsura dispusă cu câteva ore mai devreme.
Numărul cetățenilor ruși care au declarat faliment și s-au confruntat cu lichidarea în prima jumătate a anului 2022 a crescut cu 37,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată un raport al Ministerului rus al Dezvoltării Economice.
Europa trebuie să îşi reducă drastic consumul de gaze naturale pentru a se pregăti pentru ceea ce este posibil să fie o "iarnă lungă şi dură", a declarat directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei.
Comisia Europeană intenționează să introducă vineri o serie de modificări la sancțiunile împotriva Moscovei, astfel încât acestea să nu afecteze exporturile de alimente și cereale din Rusia, relatează Reuters.