Și-a dat vecinii de la etaj în judecată doar pentru a se întâlni cu ei în centrul oraşului, la Judecătorie. În final, cea care s-a plâns a trebuit să plătească.
Un primar din Gorj, care și-a susținut echipa locală de fotbal la un meci, a fost amendat de polițiști. A făcut scandal și a înjurat, deși în arena sportivă se aflau și copii.
Viena are un copac controversat în piaţă. „Este un brad de un secol tăiat la Bolzano, natura a fost vândută persoanelor fizice”, sunt acuzaţiile la adresa Austriei.
Noul șef al Poliției Constanța, pus să facă ordine după scandalul Vlad Pascu, a fost amendat pentru viteză. În plus, el și-a dat în judecată colegii care l-au prins.
Pentru cei născuţi înainte de Revoluţie, refrenele celor de la Modern Talking sunt arhicunoscute, fiind nelipsite de la toate petrecerile de dinainte de ’90. Deși au avut un succes răsunător, puțini sunt cei care știu ce s-a întâmplat cu soliștii trupei.