Autoritatea care administrează Canalul Panama a restricţionat marţi, 25 iulie, la 32 numărul de nave care pot tranzita zilnic această cale de navigaţie, din cauza scăderii nivelului apei, în urma secetei îndelungate.
Seceta cruntă face ravagii în culturile din județul Vaslui. Mai bine de trei sferturi din terenurile agricole se confruntă cu pământ uscat, iar în unele culturi crăpăturile s-au transformat în cratere. Fermierii sunt disperați şi cer ajutorul statului.
Apa din Fântâna Zmeului, unii îi spun Fântâna Uriaşului, ar fi apărut în mod salvator în timpul unei secete cumplite, după cum spune legenda, şi a astâmpărat inclusiv setea trupelor romane şi a negustorilor care au folosit drumul roman din apropiere.
Măsura este deja aplicată în mai multe localităţi cu potenţial agricol, din cauza folosirii apei din reţea la stropitul culturilor.
Ninsorile și-au făcut apariția în nordul Spaniei, după luni de zile fără precipitații și un început de an extrem de secetos. S-a înregistrat cel mai secetos început de an din istoria țării.