Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu a anunţat că a participat miercuri la şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor al Municipiului Bucureşti unde a fost aprobat un plan de măsuri pentru eliminarea focarului de pestă porcină în Sectorul 6.
Cincizeci de blocuri din Sectorul 6 rămân fără apă caldă, de luni, 9 august, până în 24 august din cauza unor lucrări. Termoenergetica anunţă că înlocuieşte aproximativ 40 de metri de conductă cu diametrul DN 1000 pe Magistrala 1 VEST.
Primarul Ciprian Ciucu a anunţat începerea elaborării primului Plan de Urbanism Zonal, precizând că acesta se referă la perimetrul cuprins între bulevardele Ghencea şi Timişoara, strada Valea Oltului şi Şoseaua de Centură.
Garda Naţională de Mediu (GNM) a sancţionat cu suma de 440.000 de lei operatori de salubritate din Bucureşti, precum şi două primării de sector pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul deşeurilor, informează instituţia.
"Am adaptat aplicaţia de parcări pentru a reda grafic, sub forma de heatmap, volumul cererilor de parcare rezidenţiale nerezolvate. Pe baza acestor date şi pe baza disponibilităţii terenurilor aflate în administrarea Primăriei 6 dăm drumul la primele studii", a arătat Ciucu.