Sediu FSB din Kursk, spulberat de rachetele JDAM-ER. Rușii stocau muniții să atace Kievul
160 de ani de la înființarea Primăriei București. Capitala României a cunoscut o dezvoltare accentuată, mai ales odată cu Unirea Principatelor sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Printre reforme s-a numărat și crearea unei instituții moderne de administrare a marelui oraș.
Primăria Iaşi riscă amenzi pentru că își desfășoară activitatea în propriul sediu. Iată care sunt motivele.
Președintele PPE, Manfred Weber, a declarat că se simte acasă la Bucureşti, la sediul PNL, şi că „să fiu în România se simte foarte bine. Bucureşti va fi în următoarele două zile capitala politică a Europei”.
Ce a fost pe locul Palatului Victoria, sediul guvernului? Una dintre clădirile simbol ale Capitalei pare dintotdeauna acolo unde se află. Dar bucureștenii de o anumită vârstă mai țin minte ce altă clădire uriașă era aproape în aceeași zonă, înainte ca actualul palat să apară.