La nici 24 de ore după ce i s-a respins candidatura, totți adulatorii l-au părăsit pe Călin Georgescu. El a fost însoțit doar de bodyguard-ul său când s-a prezentat la poliție pentru controlul judiciar, în condițiile în care spunea mereu că este susținut de românii patrioți.
Andrei Folbert este considerat de mulţi drept cel mai bun baschetbalist român din istorie. Deși a excelat în sportul de performanță, finalul carierei și ieșirea la pensie nu i-au adus satisfacțiile cuvenite. A murit în uitare.
În fiecare an, România stă de sărbători cu ochii pe aventurile din filmul „Singur acasă”. Anul acesta, unul din trei români l-au urmărit pe Macaulay Culkin uitat acasă. Actorul este departe de forma de acum peste două decenii.
Devin Ratray, actorul care a interpretat rolul lui Buzz McCallister în franciza Singur Acasă, fratele lui Kevin (Macaulay Culkin), a fost arestat în statul american Oklahoma după un incident care a avut loc la începutul lunii, informează revista People.
Noi probleme de sănătate pentru Cătălin Botezatu (54 de ani). Designerul a ajuns de urgență în Turcia, unde este programat la o nouă intervenție chirurgicală în cursul zile de azi.