Nimic nu îl îndreptățea pe Vâlcov să aspire, în 2004, la funcția de primar al Slatinei. Nu avea cunoștințe și nici experiență administrativă, bifând doar conducerea unei instituții ce funcționa dincolo de limita moralității.
Conducerea unei instituții care pretindea dobânzi uriașe și preocuparea pentru o mică firmă de mobilă au fost suficiente pentru a i se încredința bugetul României.