Vapingul țigărilor electronice va fi asimilat fumatului și interzis în spațiile publice închise din România. Asta stipulează un proiect legislativ iniţiat de către mai mulţi senatori. Inhalarea emisiilor eliberate de acestea se consideră că reprezintă fumat.
Mai mulţi parlamentari PSD, PNL şi de la minorităţi au depus la Parlament o iniţiativă legislativă care prevede interzicerea consumului de tutun de către minori în locuri publice. Cei care vor fi prinși riscă o amendă de 500 de lei.
Statul New York a adoptat, în premieră. o lege care interzice armele de foc în numeroase spaţii publice.
Masca este obligatorie în Bucureşti în ”spaţii publice pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă”, începând de luni, de la ora 0:00, potrivit unui comunicat al Prefecturii.
Purtarea măștii de protecție în spațiile publice deschise a devenit obligatorie în mai multe județe din România, după ce a fost propusă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și a fost aprobată de Guvern.