A ajuns primul avion AWACS al NATO în România. Sunt așteptate în România alte două astfel de aeronave. Acestea vor fi folosite pentru supraveghere și recunoaștere.
Fostul viceministru iranian al apărării, Alireza Akbari, condamnat la moarte pentru spionaj, a fost executat prin spânzurare, a anunţat agenţia Autorităţii judiciare iraniene, Mizan Online.
Americanca Ana Belén Montes, acum în vârstă de 65 de ani, a fost arestată la 21 septembrie 2001 de poliţia federală (FBI) la baza aeriană Bolling, la sud de capitala Washington. Ea a recunoscut că a spionat timp de aproape un deceniu în folosul Cubei.
Un agent dublu german reținut în această săptămână a împărtășit informații sensibile ale SUA cu rușii, relatează presa germană.
Odette Sansom a fost agent al Special Operations Executive (SOE), în Franța, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost supusă la torturi inimaginabile, dar nu a trădat din iubire pentru țară și pentru un bărbat pe care l-a și luat, ulterior, de bărbat.