Senatorul POT Fodoca se chinuie de 8 ani să termine „Spiru Haret”. După scandalul cu senatorul POT Paul Pintea, care are doar 10 clase, fost zidar și care spune că face "studii" la "academia de matrimoniale", acum vine rândul unui alt senator POT, cel puțin la fel de controversat
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a făcut Facultatea „Spiru Haret”, când aceasta era considerată „fabrică de diplome”. În paralel, era consilier PSD și profesor. A inițiat un proiect controversat prin care școlile puteau primi altă destinație cu aprobare de la primărie.
Opt polițiști și un jandarm sunt cercetați pentru fapte de corupție după ce au dat șpagă unui profesor pentru a-i promova examenele. Aceștia urmau cursurile unei facultăți particulare.
Eugen Nicolicea vrea o pensie de aproximativ 20.000 de lei pentru cele 7 mandate de parlamentar pe care le are. Nicolicea va ataca în isntață legea care va desființa pensiile speciale ale parlamentarilor.
Deși a fost nevoită să devină mamă pentru cei trei frați ai săi încă de la vârsta de 9 ani, Maria Virginia Andreescu Haret a reușit să devină prima femeie arhitect din România.