Interacțiunea dintre statul român și tot mai numeroasa diasporă face obiectul unei analize fără precedent, realizate de Floricel Mocanu, fost consul general al României la Sydney.
Aproape 12 milioane de lei are de recuperat Fiscul de la Tel Drum, firma aflată în insolvență, şi Hotel Turris, firme de pe urma cărora familia lui Liviu Dragnea a ajuns să nu aibă griji financiare, potrivit documentelor consultate de G4Media.ro.
Sesiunea extraordinară a Parlamentului consfinţeşte, cu fiecare vot şi cu fiecare modificare legislativă, transformarea României într-un stat infracţional.
Majoritățile politice au invocat întotdeauna mandatul primit de la alegători pentru a-și legitima practicile și măsurile care îngrădesc libertatea și violează sistemul politic democrat.
Să nu ne mai ascundem după deget: în ecuația numită România de azi, sunt doi termeni: noi și Dragnea-și-ai-lui. Ireductibili. Și noi și ei suntem dispuși să mergem „până la capăt”.