Octavian Morariu, fost rugbist și membru al Comitetului Internațional Olimpic, a vorbit la Newsweek Report cu Mihai Duță despre participarea sportivilor ruși la Jocurile Olimpice de la Paris în contextul în care cele două țări au fost excluse ca urmare a războiului din Ucraina.
Amenzi uriașe pentru pângărirea drapelului României. Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege prin care se pedepsește încălcarea interdicției de a adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege
Un copil de numai câțiva ani a fost trimis chiar de tatăl său cu un steag palestinian în fața soldaților israelieni și a fost îndemnat de „părinte” să arunce cu pietre în militari înarmați de război, în timp ce striga "du-te acolo! lasă-i să te împuște”.
Luni seară, steagul statului Israel este proiectat pe clădirea Parlamentului României. Gestul este unul de solidaritate cu poporul israelian.
O lege care va intra în vigoare vineri, 23 iunie, ne obligă la o atitudine demnă atunci când se intonează imnul. Iar în ceea ce privește steagul, numeni nu mai are voir să adauge inscripții și simboluri și nici să schimbe nuanțele cunorilor.