Președintele Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, și-ar fi falsificat CV-ul, spunând că a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București, deși unitatea de învățământ a declarat că acesta nu și-a finalizat studiile, potrivit Edupedu.
România ocupă locul al patrulea în clasamentul studenților proveniți din țările Uniunii Europene care merg să studieze în Hexagon.
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu a explicat într-un interviu pentru Europa Liberă de ce statisticile privind promovabilitatea la Bacalaureat sunt irelevante și de ce absolvenții de liceu ar fi mai bine să-și aleagă universități străine unde să studieze.
Ministrul propus al justiției a făcut Facultatea de Drept la o instituție de învățământ clasată ultima, din punct de vedere a calității actului educațional.
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni a decis să meargă la școală în timp ce avansa politic.