Se „mișcă” autostrada A8? A fost depus studiul de fezabilitate pentru un tronson. Costă un miliard de euro.
Ministrul preciează că Hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti reprezintă un proiect prioritar, atât pentru România şi Ministerul Energiei, cât şi pentru el, personal, ca ministru.
Autostrada „Unirii” A8, de la Tg. Mureș la Târgu Neamț, practic bucata care în mare parte străbate Carpații Orientali, e în etapa de revizuire a Studiului de Fezabilitate, dar pe zona montană proiectantul e în urmă cu progresul, scrie HotNews.
Pe segmentul Suceava - Vatra Dornei, studiul de fezabilitate va fi realizat de aceeaşi firmă care se ocupă de tronsonul montan al A8 şi de drumul Bacău - Paşcani. În primul caz, se aşteaptă prelungirea termenului de finalizare. În al doilea, a fost împins spre sfârşitul anului.
Ministrul Transporturilor Lucian Bode a declarat marţi seară, la Digi24, că traseul autostrăzii Comarnic – Braşov trecea, în studiul de fezabilitate, prin curtea Palatului Cantacuzino şi prin etajul 7 al unor imobile construite.