Şeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (FSB), Aleksandr Bortnikov, a acuză Ucraina şi Occidentul că încearcă să îi incite pe ruşi la sabotaj şi rebeliune armată pe fondul ofensivei din Ucraina.
România a decis să achiziţioneze avioane de luptă F-35, cele mai avansate avioane de luptă din lume, a decis Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Avioanele F-35 sunt în prezent cele mai performante, dar ele au fost precedate de altele, mai bune, F-22.
Marea Neagră - pentru a împrumuta un citat din Arlington Stringham - a produs întotdeauna mai multă istorie decât poate consuma la nivel local și, de la invazia Rusiei în Ucraina, a produs istorie într-un ritm alarmant, scrie Robbie Gramer care este reporter Foreign Policy.
Preşedintele american Joe Biden a ridicat oficia starea de urgenţă naţională, legată de COVID-19, în Statele Unite ale Americii. Aceasta a fost instituită de trei ani, în ţara care a plătit oficial cel mai grav tribut al pandemiei, cu peste un milion de morţi.
Ucraina și-a modificat deja unele dintre planurile sale militare, din cauza scurgerii de informaţii, a declarat o sursă apropiată președintelui ucrainean Zelenski. Pentagonul a iniţiat un efort interagenții, pentru a evalua impactul scurgerii de informații.