Racing MIMI, primul Mini electric de curse din istorie, dezvoltat 100% în România, a evoluat interesant. După două sezoane în care a fost dezvoltată continuu, mașinuța electrică a ajuns în acest an să se bată de la egal la egal cu mașinile de curse pe benzină echivalente.
Campionatul Național de Super Rally 2022 ia startul în acest weekend cu Trofeul Mangalia. La start sunt așteptați 26 de concurenți, piloți din diferite discipline motorsport, atât din România cât și din străinătate.
Și motorsportul românesc revine, ușor, ușor, la normal. După ce ediția 2020 a fost anulată din cauza pandemiei, Campionatul Național de Super Rally 2021 a luat startul în weekend, pe circuitul stradal din Magalia. Atmosfera a fost comparată de câștigător cu cea de la Monte Carlo.
Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a anunţat suspendarea tuturor competiţiilor de motorsport până la 31 martie.
Costel Cășuneanu s-a impus, în premieră, în cea de-a doua etapa a Campionatului National de Super Rally 2019 de la Târgu Mureș. Podiumul a fost completat de Mihai Leu și Aurelian Andronache.