Liderii statelor G20, reuniţi la Roma, au aprobat un acord istoric privind o reformă fiscală internaţională, care îşi propune să pună capăt paradisurilor fiscale prin introducerea unui impozit minimal de 15% din profiturile companiilor multinaţionale, transmite AFP.
Statele Unite şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord pentru ridicarea tarifelor suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, conflict care a afectat relaţiile comerciale dintre Washington şi Bruxelles de la impunerea acestor taxe vamale de către administraţia Trump.
Pentru Nicolae, patronul unei mici firme de transport internaţional de marfă din România, criza de şoferi din Marea Britanie ar putea fi exact ce îi trebuie pentru a-şi ţine firma pe linia de plutire, transmite Reuters.
O dublare a taxelor pe alcool în Europa ar permite unui număr de 5.000 de persoane să nu moară anual, arată un studiu prezentat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care îndeamnă la o strângere a şurubului fiscal, relatează AFP.
Premierul britanic Boris Johnson a schiţat planurile de creştere a taxelor pentru angajatori, angajaţi şi unii investitori, ca soluţie pentru dificultăţile de finanţare a asistenţei sociale şi a sistemului sanitar, încălcându-și o promisiune electorală, informează Reuters.