Simona Halep a obţinut prima sa victorie după o pauză de trei luni şi jumătate, 6-4, 3-6, 6-1 cu poloneza Magda Linette, marţi, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.114.989 de dolari.
Federaţia Română de Tenis a anunţat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial, că va organiza un nou turneu ATP Challenger 80, Trofeul Ţiriac-Năstase, la Bucureşti în luna septembrie.
Sportiva va participa la turneul de tenis de la Montreal, după ce a fost nevoită să renunțe la Roland Garros, Wimbledon și Olimpiadă.
Fostul tenisman Ion Ţiriac a anunţat, luni, la Adunarea Generală a Federaţiei Române de Tenis, că îşi dă demisia din funcţia de preşedinte, el precizând că FRT trebuie să se reorganizeze complet pentru ca tenisul să nu dispară precum gimnastica românească.
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de cehoaica Marketa Vondrousova, cu 6-1, 6-2, luni, în Ariake Tennis Park, în turul al doilea la simplu feminin, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo.