Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi la Miami Open. Românca a eliminat-o pe Caroline Garcia, locul 4 WTA.
Sportiva Simona Halep trece prin momente grele, după ce bunica ei a decedat în cursul zilei de miercuri, 22 martie.
Gabriela Ruse (25 de ani, locul 147 WTA), a cincea cea mai bine clasată jucătoare română, unul dintre vârfurile generației ei, informase că se retrage din echipa de „Billie Jean King Cup” a României, apoi a lăsat de înțeles că a revenit asupra deciziei.
Fosta mare jucătoare de tenis, cehoaica Martina Navratilova, a anunţat că a învins cancerul, la aproape 4 luni după ce anunţase că a fost diagnosticată cu această maladie, la gât şi la sân. "Din câte ştiu ei, nu mai sunt bolnavă de cancer", a spus Navratilova.
Tenismena Sorana Cîrstea, care a ajuns în sferturi, la Indian Wells, unde a fost eliminată de liderul mondial, poloneza Iga Świątek, a urcat nouă locuri în clasamentul WTA şi se află pe locul 74, cu 838 de puncte, conform ierarhiei actualizate astăzi.