Premierul Nicolae Ciucă transmite un mesaj cu prilejul Zilei Naţionale a Tineretului, felicitând noile generaţii pentru civism şi solidaritate.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, le-a transmis tinerilor social-democraţi care au participat la Şcoala Politică a TSD la Cheile Grădiştei, în judeţul Braşov, că este important să înveţe din greşelile celor care acum conduc partidul.
Fata se temea că unul dintre tineri, care era și iubitul ei, o va părăsi. Cei cinci s-au ales cu dosar penal.
Tinerii din România cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani sunt cei mai expuși la un risc sever de sărăcie și excluziune socială. Potrivit Eurostat, acest risc a înregistrat cea mai mare creștere în România în 2020.
Doi tineri, de 19 ani şi, respectiv, 20 de ani, au fost răniţi sâmbătă dimineaţa, după ce maşina în care se aflau a luat foc în urma unui accident rutier produs pe DN 64, la ieşirea din municipiul Râmnicu Vâlcea, a informat Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.