TÜV, entitatea din Germania care se ocupă de inspecția tehnică (ITP) a autovehiculelor, echivalentul RAR-ului de la noi, efectuează anual circa 9,6 milioane de ITP-uri.
Pentru al 33-lea an consecutiv, J.D. Power a publicat „Top-ul celor mai fiabile mașini” după trei ani de utilizare, adică fabricate în 2019. În premieră, Kia, o marcă de volum, ocupă primul loc, iar cel mai fiabil model de mașină este pentru al patrulea an la rând Porsche 911.
Arena Naţională din Bucureşti este pe locul 2 într-un top al stadioanelor de fotbal din Europa, alcătuit de site-ul britanic money.co.uk pe baza evaluărilor fanilor.
Pandemia se pare că i-a priit lui BMW. „Steaua” Mercedes-Benz a căzut în 2021, după cinci ani, din vârful topului global al vânzărilor în segmentul premium. Iar Audi ocupă locul trei.
Topul companiilor care vând poliţe RCA este format din Euroins, Groupama şi Allianz, potrivit datelor prezentate marţi de Valentin Ionescu, director general Sectorul Asigurări Reasigurări din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).