Premierul Florin Cîţu se menţine pe prima poziţie în topul vizibilităţii miniștrilor

DE Alex Darvari | Actualizat: 10.07.2021 - 11:15
Premierul Florin Cîţu se menţine pe prima poziţie în topul vizibilităţii miniștrilor / gov.ro
Premierul Florin Cîţu se menţine pe prima poziţie în topul vizibilităţii miniștrilor / gov.ro

Premierul Florin Cîţu şi miniştrii Educaţiei, Muncii, dar şi vicepremierul Dan Barna, se menţin şi în luna iunie pe primele poziţii în topul vizibilităţii membrilor Guvernului.

SHARE

 Ministrul Proiectelor Europene Cristian Ghinea urcă patru poziţiii, de pe locul 8 în luna mai, ca urmare a prezentării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi a dezbaterilor intense pe acest subiect. Ministrul Cercetării Ciprian Teleman este tot pe ultimul loc, cu sub 500 de menţiuni. Datele rezultă din Barometrul vizibilităţii miniştrilor, o analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online.

Citește și: Deputatul USR Emanuel Ungureanu, laude publice către Gâdea și Ciutacu, după linșajul la Armand

 
Premierul Florin Cîţu se menţine pe primul loc în topul vizibilităţii în luna iunie, cu 42.638 de referiri, mai puţine decât în mai, dar la mare distanţă de colegii săi de Cabinet, vârfurile fiind înregistrate în zilele de 3,9 şi 29 iunie, când premierul a avut conferinţe de presă ample după şedinţe de Guvern, în care a vorbit despre relaxarea unor restricţii impuse în contextul pandemiei, pensii, alocaţii, cumulul pensiei cu salariul de la stat,  noua lege a sistemului public de pensii, desfiinţarea Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, disputa legată de salubrizare în Sectorul 1 al Capitalei. Şi ziua în care moţiunea de cenzură iniţiată de PSD împotriva Guvernului său a picat a reprezentat un vârf de vizibilitate pentru premier.

Pe locul al doilea, ocupat în mai de ministrul Sănătăţii, urcă de pe poziţia a treia ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, cu 8.992 de referiri în presă, cele mai multe în 12, 16 şi 22 iunie, zile în care, în conferinţe de presă, a vorbit despre concursurile pentru posturile de directori de şcoli, plata orelor remediale, constituirea grupurilor de acţiune anti-bullying în şcoli şi a anunţat şi că la Evaluarea Naţională vor fi eliminate triajul şi panourile dintre elevi, dar şi date despre examenul de Bacalaureat, despre promovarea unei OUG privind şcoala în spital, precum şi despre educaţia sexuală în şcoli, arată news.ro.

Citește și: Legătură „probabilă“ între vaccinuri COVID și inflamații cardiace, arată OMS

 
Liderul USR, vicepremierul Dan Barna, urcă şi el o poziţie, cele mai numeroase menţiuni fiind înregistrate în 2, 14 şi 24 iunie, date la care a fost prezentat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a făcut mai multe declaraţii la finalul Biroului Naţional USR PLUS, iar propunerea sa referitoare la eiminarea adresei din cartea de identitate a provocat numeroase reacţii.

 
Ministrul Proiectelor Europene Cristian Ghinea urcă spectaculos de pe poziţia 8 în mai, pe poziţia a patra în topul vizibilităţii membrilor Executivului, cu 8.511 referiri îm iunie, cele mai multe în zilele în care a fost prezentat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi a fost dezbătută în Camera Deputaţilor moţiunea simplă depusă de PSD împotriva sa.

Mnistrul Muncii Raluca Turcan se menţine pe poziţia a cincea, cu 7.393 de referiri, mai multe decât în luna precedentă, vârfuri fiind înregistrate în zilele care Guvernul a adoptat OUG pentru acordarea unei indemnizaţii de 41,5 % din câştigul salarial mediu brut artiştilor din domeniile încă afectate de pandemie. a fost aprobat proiectul de lege care elimină cumulul pensiei cu salariul la stat şi când a fost acuztă de preşedintele PNL Ludovic Orban că, împreună cu alţi lideri liberali, l-a părăsit la negocierile pentru formarea actualei coaliţii de guvernare.

Ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă coboară de pe locul 2 pe locul 6, cu vârfuri de vizibilitate aduse de prezenţa la campania de vaccinare din Sibiu, de adoptarea în Guvern a Ordonanţei de Urgenţă referitoare la certificatul digital şi de declaraţiile privind ordinul referitor la vaccinarea cadrelor medicale.

Pe poziţia a şaptea rămâne ministrul Mediului Tanczos Barna, cu 5,063 de menţiuni, mai numeroase cu ocazia Zilei Mondiale a Bicicletei, când a participat alături de preşedintele Klaus Iohannis şi de primarul general Nicuşor Dan, la un eveniment în Parcul Herăstrău, dar şi în ziua participării la o emisiune TV unde a vorbit despre Programul ”Rabla” , deşeuri, centralele poluante de apartament şi problema urşilor.

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă urcă de pe locul 9 în top, pe locul 8, cu 4.684 de referiri, vizibilitatea sa fiind dată de prezenţa la Iaşi, unde a vorbit depre autostrăzi, de prezentarea stadiului lucrărilor la Podul de la Brăila, dar şi de discuţiile proiectele incluse în PNRR.

Ministrul de Interne Lucian Bode, cu 4.076 de menţiuni, coboară de pe locul 6 pe locul 9. Vârfurile de vizibilitate au fost în zilele în care a făcut declaraţii despre cazul de corupţie de la Serviciul de Înmatriculări Timişoara, despre asasinatul de la Arad, despre cetăţeanul afgan care a comis o crimă la Timişoara.


Ministrul Justiţiei Stelian Ion  ajunge de pe locul 14 în mai pe locul 10, cu 3.212 referiri, mai numeroase în zilele în care a fost publicat Rapportul MCV şi a fost anunţată menţinerea MCV pentru România şi în care a susţinut o conferinţă de presă la finalul şedinţei de Guvern pe teme precum desfiinţarea Secţiei Speciale de Investigare a Imfracţiunior din Justiţie, refuzul extrădirii lui Puiu Popoviciu, extrădarea lui Alexander Adamescu şi pensionarea fostei şefe a DIICOT Giorgiana Hosu.

Vicepremierul Kelemen Hunor urcă de pe locul 15 în mai, pe locul 11, cu peste 2.700 de menţiuni, în contextul declaraţiilor despre PNRR,  al propunerii ca alocaţiile pentru copii să fie diferenţiate în funcţie de veniturile familiilor, dar şi al nominalizării unui candidat susţinut de UDMR pentru postul de Avocat al Poporului.

Kelemen Hunor este urmat de ministrul Economiei Claudiu Năsui, cu 2.488 de referiri, pe fondul discutării Memorandumul referitor la vânzarea participaţiei României la combinatul Krivoi Rog din Ucraina cu toate drepturile şi obligaţiile aferente, dar şi al anunţurilor referitoare la reduceri de posturi în Ministerul Economiei, precum şi al lansării schemei de despăgubire pentru HoReCa.

Ministrul Agriculturii Adrian Oros se menţine pe locul 13, cu 2,341  de referiri în presă, cele mai multe cu ocazia conferinţei privind negocierile pe tema Politicii Agricole Comune, a acuzaţiilor referitoare la respingerea programului de irigaţii din PNRR, dar şi a şedinţei interministeriale cu privire la situaţia hidrometeorologică şi capacitatea sistemelor antigrindină de a diminua pagubele în agricultură

Ministrul Energiei Virgil Popescu coboară două poziţii în top faţă de luna mai, pe locul 14, cu 2.292 de menţiuni, cele mai multe în zilele în care, invitat într-o emisiune televizată, a afirmat că unii furnizori de energie acţionează în continuare speculativ şi că piaţa trebuie să fie liberă, dar nu sălbatică, dar şi când a participat la ”Ora Guvernului”, în Parlament.

Ceilalţi membri ai Guvernului care au între 1.000 şi 2.000 de menţiuni, sunt, în ordine, Cseke Attila, Bogdan Aurescu, care ajunge de pe locul 10 pe locul 16, Alexandru Nazare, Nicolae Ciucă.

Ultimele trei poziţii în topul vizibilităţii, cu mai puţin de 1.000 de menţiuni, sunt ocupate de miniştrii Carol Novak, Bogdan Gheorghiu şi de ministrul Cercetării Ciprian Teleman.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te