Nu doar șoferii de autoturisme trebuie să-și curețe mașinile de zăpadă. Poliția are drone pentru a vedea TIR-urile și autocarele cu gheață pe acoperiș, iar amenda e destul de mare.
Iarna nu e ca vara. Zăpada, gheața, zloata sau, chiar, mâzga de pe drumuri schimbă total comportamentul mașinii și, implicit, stilul de condus. Iar cel puțin 6 reguli sunt esențiale pentru conducerea mașinii în siguranță în sezonul rece.
Încă o bucățică de 31 km din „Autostrada Ford”, DEx 12, e aproape gata. Directorul CNAIR Cristian Pistol a dispus să înceapă inspecția lucrărilor pe tronsonul 3 dintre Slatina și Colonești.
Există o stradă în București unde, în intervalul orar 7.30-11.00, viteza maximă de deplasare a mașinilor este de 1 km/h. Apoi, viteza crește până la 5-10 km/h, în funcție de starea vremii. Dacă plouă sau ninge, singura alternativă civilizată este tramvaiul.
Pe ce drumuri se circulă în condiţii de iarnă. La această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită.