Adrian Lund a fost președintele IIHS, echivalentul Euro NCAP în SUA, din 2006 până în 2017, dedicându-și întreaga carieră îmbunătățirii siguranței mașinilor în caz de accident. Recent, el a scăpat cu viață dintr-un grav accident frontal grație tehnologiei pe care a promovat-o.
Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor organizează sâmbătă, 16 aprilie, Pelerinajul de Florii, la care vor participa ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi mireni din Capitală şi din judeţul Ilfov.
Organizaţia ecologistă Extinction Rebellion a blocat vineri patru poduri din Londra, perturbând traficul rutier din capitala Marii Britanii cu ocazia unei acţiuni de protest ce a fost organizată pentru a trage un semnal de alarmă în privinţa urgenţei climatice, informează AFP.
„Dotarea” unui taxi din Vaslui eclipsează orice sistem de infotaintment, cu ecrane și aplicații sofisticate, de pe automobilele premium de ultimă oră. Taximetristul și-a montat „aparat” de păcănele în bord și joacă în timp ce conduce.
Lege și norme există, dar nimeni nu le respectă. Conform OUG 13/2020 și HG 1.075/2021, trotinetele electrice nu au voie să circule pe trotuar, amenda ajungând până la 1.160 de lei. Dar, cel puțin în București, trotuarele sunt pline de trotinete care fac slalom printre pietoni.