Degeaba există reguli, dacă nu sunt aplicate în lipsa unui sistem performant de monitorizare a traficului. „Șmecherii” la volan, precum ginerele lui Adriean Videanu, profită din plin.
România are cel mai mare număr de morți în accidente rutiere raportat la populație în UE, din cauza infrastructurii precare, dar și a nerespectării flagrante a regulilor de circulație. În încercarea de a mai „civiliza” traficul, Guvernul introduce noi sancțiuni.
Centura București ar trebui să fie mai fluidă din punct de vedere al traficului dacă, anul acesta, s-ar inaugura celelalte trei pasaje promise de autorități. În proiect mai este modernizarea a 11 kilometri de pe Centură.
DJ-ul ieşean Vlad Pleşoianu a scăpat de închisoare, după ce a fost acuzat de trafic de droguri. Nu la fel s-a întâmplat şi în cazul iubitei acesteia, pe care magistraţii Tribunalului au condamnat-o la trei ani de închisoare cu executare.
Potrivit statisticilor, peste 80.000 de persoane au tranzitat granița de vest a României.