Anunțul vine în contextul în care BEI dorește să își atingă obiectivele sale climatice, chiar dacă în paralel va majora fondurile pe care le va furniza pentru toate proiectele de transport.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că, începând cu luna iulie, în Bulgaria au intrat în vigoare noi prevederi referitoare la taxele de drum (TOLL) pentru circulaţia autovehiculelor de transport marfă şi pasageri.
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare pentru România cu o valoare de 60,7 milioane de euro. Este vizat sectorul transportului rutier de mărfuri și persoane.
Este mâncarea mai ieftină sau mai scumpă în România decât în alte state UE? Dar băuturile alcoolice, tutunul, hainele, întreținerea locuințelor, transporturile sau hotelurile? Eurostat a lansat un comparator de prețuri la nivelul anului 2021.
Transportul auto individual generează foarte multe costuri şi externalităţi, a declarat Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, care consideră că soluţia pentru un transport eficient în oraşe este reprezentată de transportul în comun - curat şi la timp.