Ministerul Transporturilor a anunțat, recent, „cel mai scump proiect de care are parte orașul de pe Bega în ultimii ani”, reabilitarea căii ferate Timișoara Est – Ronaț Triaj și construirea a 4 pasaje rutiere. Specialiștii de la Pro Infrastructură spun că priectul e un fiasco.
Şeful Comitetului Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, sâmbătă, că, în momentul de faţă, sunt foarte puţine contraindicaţii legate de vaccinare. Dar și acelea sunt avute în vedere.
O pacientă a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște a așteptat opt ore, într-un cort neîncălzit din curtea unității medicale, până când cineva a putut să o preia pentru investigații. Este vorba despre o femeie în vârstă de 83 de ani, adusă cu ambulanța.
Situaţie excepţională la ambulatoriul Spitalului Judeţean Arad, unde, de cinci luni, o singură asistentă se ocupă, timp de cinci zile, de triajul epidemiologic obligatoriu.
Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a explicat la ce trebuie să fie atenți părinții, dimineața, când își trimit copiii la școală.