Judecătorii Curții Constituționale trebuie să decidă, într-o ședință care începe la ora 17.00, dacă validează primul tur al alegerilor prezidențiale sau nu, însă, deocamdată, nu au ajuns toate voturile. Există un pericol real ca turul 2 să nu poată fi organizat.
Astăzi, 23 iunie, în două comune din România au loc noi alegeri pentru funcția de primar, pentru candidații aflați la egalitate, în urma scrutinului din 9 iunie.
Compania TAROM organizează Ziua Porților Deschise, pe 1 iunie. Copiii vor putea avea parte de un tur într-o aeronavă, cu acces inclusiv în cabina de pilotaj. De asemenea, biletele de avion achiziționate pe 1 iunie, pentru copii, vor fi gratis.
INHGA a emis o atenţionare de cod galben de inundaţii. Ploile ce vor cădea astăzi, dar și apa rezultată din topirea zăpezilor, aduc un risc de inundații în județele Maramureș și Satu Mare. Pe de altă parte, vor apărea, în Tulcea şi Cluj, intensificări de vânt.
O firmă de turism promovează organizarea unor tururi ghidate în clădirea Televiziunii Române pe 17 decembrie, la împlinirea a 33 de ani de la Revoluție. SRTv neagă și a precizat pentru Newsweek că informațiile furnizate de această firmă aduc grave prejudicii de imagine TVR.