Musk a ataşat acestui mail şi un formular pe care să-l completeze obligatoriu toţi cei care doresc să continue ca angajaţi ai Twitter. ''Cine nu îl va fi completat până joi la ora 17:00 (22:00 GMT n.red) va primi salariul pe trei luni'', i-a atenţionat el.
Omnicom Group, una dintre cele mai importante regii de publicitate și marketing, a recomandat clienţilor să-şi întrerupă cheltuielile pe Twitter, pe termen scurt, potrivit unui memoriu intern văzut de Reuters.
După ce Elon Musk a preluat Twitter a început „marea concediere”. Chiar din primele zile, aproximativ 50% din personal a fost concediat, inclusiv persoanele din conducere. Luni, zeci de „concediați” sunt chemați înapoi la serviciu, scuza fiind că au fost concediați din greșeală.
Preşedintele american Joe Biden a declarat vineri că, odată cu achiziţionarea Twitter, miliardarul Elon Musk a cumpărat o platformă de social media care împroaşcă minciuni în întreaga lume.
Twitter, care a fost achiziţionată săptămâna trecută de miliardarul Elon Musk, intenţionează să renunţe la un sfert din forţa de muncă, ca parte a ceea ce se aşteaptă să fie o primă rundă de disponibilizări, conform unor surse citate de Washington Post.