Unde este România în urnele pentru tragerea la sorţi a EURO U21, din anul 2025. De cine scăpăm. UEFA a stabilit urnele pentru tragerea la sorţi a EURO U21 2025, din Slovacia, care va avea loc la Bratislava, pe 3 decembrie.
CALIFICARE de senzație la Euro U21, a patra oară consecutiv! Tricolorii, victorie uriașă cu Elveția. Selecţionata de tineret a României s-a calificat la Campionatul European de fotbal Under-21 din 2025, după ce a învins echipa similară a Elveţiei cu scorul de 3-1 (2-0).
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a trimis 25 de convocări preliminare, pentru jucătorii care evoluează în străinătate, în perspectiva partidelor cu Belarus şi Andorra, programate în luna octombrie, pe 12, respectiv 15.
România are un jucător tânăr la Salernitana, în Il Calcio, Serie A. Mijlocașul Andres Sfait, în vârstă de 18 ani, este cel pe care faimosul tehnician portughez Paulo Sousa îl consideră formidabil. Daniel Pancu, selecționerul de la U21, a fost în Salerno.
Emil Săndoi, selecţionerul naţionalei U21, este conştient că meciul cu Ucraina a devenit decisiv, iar o victorie este necesară pentru ca tricolorii mici să poată emite pretenţii la Campionatul European.