Meciul a fost unul foarte echilibrat, Germania deschizând scorul în minutul 21, însă România a egalat prin penalty-ul transformat de George Pușcaș în minutul 27 după un fault asupra lui Ianis Hagi.
În minutul 44, înainte de pauză a venit spectaculosul gol cu capul al aceluiaș Pușcaș. La pauză, scorul a fost 2-1 pentru România.
La 6 minute după reluarea jocului, Germania a egalat din penalty, după ce Ianis Hagi a faultat în careu. Germania a marcat însă în minutele 90 și 90+3, iar România își încheie astfel parcursul excelent la acest campionat european.
„Sunt foarte supărați pentru acest rezultat Puteam mult mai mult noi, am dat totul pe teren, vă pot confirma din partea tuturor băieților. Faultul lui Ianis mi s-a părut în afara careului. Am făcut câțiva români fericiți.
Am ajuns în semifinală, nimeni nu ne dădea nicio șansă, dar am un gol în stomac că nu am ajuns în finală. Nu sunt adeptul să găsesc scuze, că a fost cald, că au avut o zi în plus de odihnă.
S-a simțit și oboseala, mai ales la mine că am jucat toate minutele. Îmi pot privi colegii în ochi, pentru că am dat totul pe teren”, a spus Manea, la finalul meciului, la TVR.
România a pierdut un meci, dar a câştigat o calificare la Jocurile Olimpice după 56 de ani.