Comisia Europeană a publicat primul Monitor privind egalitatea de gen la nivel regional al UE, care oferă o imagine exactă a regiunilor din Europa în care femeile au cele mai multe realizări precum şi a celor în care acestea se confruntă cu cele mai mari dezavantaje.
Creşterea preţurilor la gaze naturale pe piaţa angro din Europa încurajează din ce în ce mai multe companii de utilităţi să facă trecerea la cărbune pentru a genera electricitate.
Premierul Ungariei a declarat că replica Poloniei față de Uniunea Europeană, de a ignora competența Tribunalului european, a fost de înțeles, din cauza relelor practici ale Uniunii.
Statele membre ale Uniunii au aprobat propunerea Comisiei Europene privind interzicerea utilizării dioxidului de titan (E171) ca aditiv alimentar începând din 2022, potrivit unui al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Polonia ignoră dreptul european, însă afirmă că nu intenționează să părăsească Uniunea.