Rectorul Universităţii Politehnice din Bucureşti, Mihnea Costoiu, ar putea scăpa de condamnare prin prescrierea faptelor.
Statele Unite vor pune la dispoziţia României un simulator de reactor nuclear de mici dimensiuni (SMR), pentru ca România să poate pune bazele unui Centru E2 la Universitatea Politehnica din Bucureşti, potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA în România.
Prima ediţie Poli Auto Fest, o expoziţie auto organizată în Campusul Politehnicii Bucureşti în perioada 20-22 mai, pune faţă în faţă ultimele modele de automobile și cele mai noi tehnologii din industria auto. În paralel, are loc și Chemistry Fest
Reprezentanţii Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB) afirmă că, din informaţiile pe care le deţin, incendiul care a izbucnit marţi a fost provocat de un echipament aflat în subsolul tehnic al clădirii Rectoratului.
Profitul universităților de stat din România nu este proporțional cu nivelul educațional pe care îl oferă.