Fost ministru PSD înglodat în datorii se asociază cu Cristi Arogantu să facă un bloc pe Lacul Morii

DE Stelian Negrea | Actualizat: 27.08.2024 - 13:18
Gabriel Petrea și protectoarea sa, fostul ministru PSD al educației, Ecaterina Andronescu. Sursă foto: Facebook
Gabriel Petrea și protectoarea sa, fostul ministru PSD al educației, Ecaterina Andronescu. Sursă foto: Facebook
Un panou anunță investiția fostului ministru PSD al dialogului social. Sursă foto: Newsweek România
Un panou anunță investiția fostului ministru PSD al dialogului social. Sursă foto: Newsweek România
Toate drumurile către investiția fostului ministru PSD sunt private. Sursă foto: Newsweek România
Toate drumurile către investiția fostului ministru PSD sunt private. Sursă foto: Newsweek România

Gabriel Petrea, fost ministru și deputat PSD, cu o situație financiară precară, a demarat construirea unui bloc pe lacul Morii în București alături de Cristian Panait, aflat în centrul unui scandal legat de construirea blocului vedetelor de la malul mării.

SHARE

Drumuri prăfuite și neasfaltate care șiroiesc printre clădiri cu arhitecturi șterse și terenuri pline de buruieni te duc către o serie de dezvoltări imobiliare pe malul aparent nelocuit al lacului Morii din sectorul 6 al Bucureștiului.

Fost ministru PSD îngodat în datorii se asociază cu Cristi “Arogantu” să facă un bloc pe lacul Morii

Cel departe de agitația liniei 41 și de Piața Crângași. Aici au răsărit o serie de dezvoltări imobiliare. Chiar mai este loc pentru unele noi.

Citește și: Președintele Tineretului pesedist, Gabriel Petrea, împrumută banii pe care nu îi are

Una dintre acestea a primit recent autorizație de la primăria Sectorului 6. Îi aparține lui Gabriel Petrea, fost deputat și ministru PSD al consultării publice și dialogului social și chiar fost viceprimar al Sectorului 6 pentru jumătate de an.

Ulterior a trecut în barca Pro România, partidul de buzunar al lui Victor Ponta, pentru care a candidat, fără succes, la alegerile parlamentare de acum 4 ani.

Acum deține poziția de director operational la canalul de știri Euronews România, la a cărui lansare a participat dintr-o poziție fruntașă, a cărui licență este deținută, într-un mod cu totul neobișnuit, de către Facultatea Politehnică București.

A rămas și acum unul dintre cei mai apropiați oameni de fostul ministru PSD al Educației, Ecaterina Andronescu.

S-a asociat cu Cristi “Arogantu”

Blocul fostului demnitar PSD și fost șef al Tineretului Social Democrat e la stadiu de groapă. Deși a obținut recent autorizația așa cum ne arată un panouaș care se ține timid de un gard de sârmă.

Vezi mai jos o fotografie cu panotajul dezvoltării imobiliare a fostului ministru PSD

Conform informațiilor Newsweek România, Gabriel Petrea deține terenul, pe care va fi ridicat un imobil P+11, iar constructorul și dezvoltatorul acestuia este compania Alpha Builders Construct SA deținut de oamenii de afaceri Cristian și Gabriel Panait. 

Piața imobiliară i-a pus porecla Arogantul primuia dintre cei doi frați. Numele lui este legat de un scandal răsunător la malul mării legate tot o construcție imobiliară de 18 etaje , Marina Tower,în nordul stațiunii Mamaia, etichetat drept blocul vedetelor, așa cum presa locală a scris AICI. 

Institutia prefectului judetului Constanta a chemat în judecată primaria municipiului Constanța pentru a suspenda și desfiinta autorizația de construcșie a blocului facut de partenerul fostului ministru PSD.

Cele două instituții se vor judeca în primul termen în instanță pentru această autorizație de abia în noiembrie anul acesta. Până atunci blocul este aproape construit la roșu și părăsit de muncitori.

Un ministru plin de datorii

Valoarea investiției fostului demnitar PSD este de minim 17-18 milioane Euro: circa 20.000 metri pătrați construiți la o valoare de circa 800 Euro la care se adaugă prețul de circa 1,5 milioane Euro al terenului de 3000 de metri pătrați.

Numai că, Gabriel Petrea are o situație financiară precară. Care nici nu-i permite măcar să viseze la valoarea investiției imobiliare pe care dorește să o demareze pe lacul Morii.

În ultima sa declarație de avere din 2023 când deține o poziție măruntă în Guvernul Ciolacu, Petrea declară că are 3 apartamente, o mașină Ford din 2010 și un pomelnic de datorii către bănci și diverse persoane fizice: 280.000 Euro și 1.500.000 lei.

Petrea a declarat un salariu de la Universitatea Politehnică de 370.000 lei anual iar soția unul de 280.000 de la o companie din grupul Țiriac. La acestea se adaugă și alocațiilor celor doi copii ai fostului minstru PSD.

Vezi aici declarația de avere din 2023 a lui Gabriel Petrea

Gabriel Petrea Declaratie A... by Stelian Negrea

Vecinii reclamă că blocul fostului ministru nu are drum de acces

Posibila apariție a unui nou bloc în zonă i-a neliniștit pe locuitorii celor patru deja existente dar și pe proprietarii de vile din vecinătatea acestuia.

Aceștia reclamă o chestiune aparent banală dar esențială: nu există nici un fel de drum de acces la noua construcție, aceasta fiind înconjurată pe toate cele patru laturi de terenuri private ai căror proprietari susțin, în discuții private, cu Newsweek România că nu i-au acordat și că nu sunt dispuși să îi acorde pe viitor fostului ministru PSD accesul pe proprietatea lor private.

“Trecând dincolo de faptul că nu știm de unde ar putea avea un fost ministru PSD o sumă atât de mare pentru a investi într-un asemenea bloc și dincolo de faptul că nu știm dacă a apelat la vechile lui cunoștințe din Primăria sectorului 6, unde a fost primar, pentru a-și grăbi toate hârtiile necesare pentru acest bloc, noi locuitorii din aceste blocuri dar și cei de la vilele din zonă ne-am tot întrebat unde e drumul de acces la acest teren. Că este înconjurat din toate părțile de terenuri private iar la partea dinspre lacul Morii are un drum pietonal. Cum vor merge betonierele, basculantele și alte utilaje grele să ducă echpamente și materiale de construcții către acest bloc de fost demnitar al statului român. Cum? ” se întreabă un corporatist lider cu jumătate de normă al locuitorilor din zonă care se uită nedumeriți cum o construcție nouă cu probleme deja serioase de legalitate se ridică chiar sub balcoanele lor.

“Un lucru e cert, sigur nu vom sta cu mâinile în sân și vom face toate demersurile ca acest bloc de fost minstru să nu se ridice. Suntem noi la bloc care vom fi înecați în praf cât va dura construcția blocului acesta dar și cei de la casele de lângă acesta care sunt la fel de șocați de apariția acestui nou bloc“, spune cu supărare corporatistul-lider al locuitorul din zonă.

Vezi aici foto cu un panou de pe o stradă care duce către investiția imobiliară a fostului ministru PSD al dialogului public

Fostul ministru PSD e în silenzio stampa. La fel și primăria sectorului 6

Newsweek România i-a trimis lui Petrea o serie de întrebări legate de investiția sa de pe lacul Morii: care e valoarea investiției, de unde are această sumă, cum a ajuns să se asocieze în această dezvoltare imobiliară tocmai cu un investitor imobiliar controversat al cărui nume e implicat într-un scandal legat de construcția ilegală a unui bloc la malul mării Negre, dacă a apelat sau nu la vechile sale cunoștințe din primăria sectorului 6 unde a fost viceprimar pentru o scurtă perioadă de timp ca să își obțină mai repede autorizațiile etc

Citește și: 45.000.000 € a plătit guvernul lui Viktor Orban, ca să cumpere Euronews, punând condiții editoriale

Deși a fost ministrul dialogului în guvernul lui Victor Ponta, Petrea nu ne-a răspuns la întrebări.

Nici primăria sectorului 6 nu ne-a răspuns la întrebările legate de acuzațiile aduse dezvoltatorilor acestui proiect imobiliar și nici nu a dorit să ne pună la dispoziție autorizația de construcție pentru această dezvoltare imobiliară care nu poate fi găsită nicăieri pe o adresă de internet a autorității emitente.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te