Spitalele publice suspendă, pentru 30 de zile, internările și operațiile care nu sunt urgențe, a anunțat luni șeful DSU, Raed Arafat. El a precizat că această măsură este luată din cauza crizei COVID.
Luni, când în Capitală erau confirmate peste 2.500 de cazuri noi, am ajuns și eu la Camera de Gardă a unui spital de urgență din București, cu o ureche umflată, după o noapte albă din cauza durerilor.
Nu se eliberează locuri cu oxigen în spitalele Covid. "Din păcate, am cerut acum ajutor la nivel naţional, să ne primească şi alte judeţe, şi din păcate nici în alte judeţe nu există locuri", a spus dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.
Medicii trag un semnal de alarmă asupra creşterii numărului de cazuri de cancer depistate pentru prima dată în urgenţă. De asemenea, la Institutul Regional de Oncologie, pacienţii care revin la control prezintă forme severe ale bolii.
Pe perioada pandemiei, medicii de la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“ au remarcat că tot mai multe cazuri de etilism acut ajung în stare gravă la unitatea medicală. Mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.