Temperaturile maxime în Capitală vor ajunge la 27 de grade în următoarele patru zile, însă vor fi şi ploi cu caracter torenţial, când cantităţile de apă pot depăşi 15 - 20 de l/mp, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Există o varietate atât de mare de stiluri de pantofi pentru femei, fiecare cu propria identitate și cu propria istorie.
Consiliul Consultativ al Copiilor, organism al Fundaţiei World Vision România, care reprezintă aproape un milion de copii din mediul rural, cere autorităţilor organizarea de şcoli de vară şi ore de educaţie remedială
În perioadele ploioase, aversele pot aduce cantităţi de precipitaţii ce depăşesc cantităţile medii lunare într-un interval scurt, de numai câteva ore.
Valorile diurne de temperatură vor varia de la o zi la alte în majoritatea regiunilor ţării, săptămâna aceasta, în timp ce, săptămâna viitoare, acestea vor ajunge local şi la 29 de grade, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie pentru intervalul 3-16 mai.